Ultimul atac cibernetic în Spania a folosit inteligenţa artificială. Virusul a rămas în stare latentă o lună în sistemele informatice infestate, timp în care a studiat cele mai valoroase informații și abia ulterior le-a criptat. Compania Smart Hc, expertă în securitate și tehnologii înalte, a reușit să identifice structura acestui ransomware, diferit de restul deoarece dispune de inteligență artificială. Virusul a intrat în sistemele informatice printr-un e-mail în spam, în urmă cu o lună, iar asaltul final a avut loc în weekend. Atacul a fost masiv, cererea de bani în schimbul unui antidot fiind în medie de 600 de euro, sub formă de criptomonede, iar în companiile mari a ajuns și la 100.000 de euro.