Indicii Dow Jones şi S&P 500 au avut astăzi cea mai mare cădere din ultimele şase luni, de mai mult de 3 la sută. Nasdaq a avut cea mai slabă şedinţă de tranzacţionare din ultimii doi ani, pierzând mai mult de 4 la sută. Unda de agitaţie de pe Wall Street s-a propagat apoi şi la bursele din Asia, care au înregistrat căderi în jur de 3 şi 4 procente. In ciuda avertismentelor FNI cu privire la o criză mondială iminentă, investitorii atribuie căderile doar faptului că Rezerva Federală a Statelor Unite a majorat dobânda-cheie de trei ori anul acesta.

Fondul Monetar Internaţional a avertizat că există un risc real ca economia globală să sufere un şoc nou şi extins. Într-un raport emis înaintea unei întâlniri din Indonezia cu Banca Mondială, FMI a afirmat că scăderile sunt evidente, din cauza tensiunilor comerciale în creştere şi escaladarea ratelor dobânzilor. Acest al doilea avertisment în mai puţin de 24 de ore demonstrează cât de posibilă consideră FMI că este o scădere bruscă a economiei mondiale. Pe 9 octombrie, organismul a retrogradat prognoza pentru anii 2018 şi 2019, din cauza creșterii tensiunilor comerciale.