Regia Autonoma – Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat va suporta cheltuielile de întreţinere şi taxele şi impozitele pentru imobilele în care locuiesc preşedinţii CCR, CSM, ICCJ, Curţii de Conturi şi Academiei Române, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate miercuri de Guvern, care motivează acordarea acestor facilităţi prin importanţa deosebită şi rolul acestor funcţii. Se precizează că mai pot beneficia de locuinţe de protocol, la cerere, cu plata chiriei prevăzute de lege, persoanele care îndeplinesc următoarele funcţii publice: vicepreşedinţi ai Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, miniştri şi asimilaţi ai acestora, precum şi preşedintele Consiliului Legislativ şi Avocatul Poporului.