Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, Sorin Muntean, a fost trimis în judecată la Curtea de Apel Timişoara, pentru fapte de corupţie, după ce procurorii DNA au finalizat dosarul de anchetă. Procurorii DNA Timiş anunţau, într-un comunicat de presă din 2015, că au fost reţinuţi la acea dată şeful Poliţiei Judeţene, adjunctul său, primarul oraşului Recaş, şefii Poliţiei din localitate, alături de alți ofițeri de poliție și funcționari publici din orașul Recaș. Potrivit comunicatului DNA, toţi cei reţinuţi au făcut uz şi abuz de funcţiile pe care le deţineau.