Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu a terminat încă de analizat propunerile de miniștri, pentru Transporturi și Dezvoltare Regională. El a subliniat însă, că PSD pare să nu fie capabil să genereze un guvern performant, iar aceste remanieri sunt doar de ochii lumii. În replică, PSD ameninţă că va depune o sesizare la CCR împotriva preşedintelui, pe care îl acuză de blocarea activității Guvernului. Ministrul Justiţiei a anunţat că a finalizat sesizarea, premierul urmând a decide oportunitatea depunerii ei.