Secretarul general al PSD Mihai Fifor a declarat că una dintre temele de discuţie în CEx al partidului pe 15 iulie va fi remanierea, precizând că atunci social-democraţii vor vedea propunerile pe care le va face premierul Viorica Dăncilă. Premierul Viorica Dîncilă a declarat joi, la DC News, că este posibil ca prima parte a remanierii să aibă loc până în luna august, dar nu este exclus să vină în fața Parlamentului și cu o restructurare, acest demers fiind legat doar de unirea unor ministere și de schimbarea configurației Executivului. Șeful Executivului a mai spus că nu exclude ca restructurarea să fie înlocuită de remaniere în două etape. Comitetul Executiv al PSD va avea loc, luni, la ora 12.00, la Parlament.