Gripa a făcut astăzi încă patru victime. Potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, 105 persoane au murit din cauza gripei sau a complicațiilor acesteia. Ultimele victime sunt un bărbat în vârstă de 62 de ani, unul de 63 de ani, altul de 41 de ani şi o femeie în vârstî de 59 de ani. Toţi pacienţii erau din Bucureşti, aveau condiţii medicale preexistente şi erau nevaccinaţi. Medicii ne recomandă să evităm colectivitățile și, la primele semne de gripă, să mergem la medic, evitând automedicația. Gripa debuteaza brusc si violent, cu febră ridicată sau frisoane, dureri de cap și dureri musculare.