Oficialii de la Bucureşti şi-au nuanţat poziţia cu privire la situaţia din Republica Moldova. Dacă luni, Teodor Meleşcanu se pronunţa în favoarea alegerilor anticipate, marți, Ministerul de Externe a anunțat oficial că recunoaşte legitimitatea Parlamentului de la Chișinău. Poziţia MAE de marți este asumată şi de Administraţia Prezidenţială. Oficialii de la Bucureşti se alătură astfel poziţiei Uniunii Europene. Şi opoziţia din România susţine guvernul Maiei Sandu. Birourile permanente reunite ale celor două camere au decis ca situaţia din Republica Moldova să fie dezbătută într-o şedinţă comună, a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Dacă aveți zilele acestea drum în Republica Moldova, e bine să știți că Ministerul român de Externe a emis o atenționare de călătorie pentru țara vecină. Românii care se află sau vor să călătorească în Republica Moldova sunt avertizați că există posibilitatea apariției unor manifestații publice de protest, în principal la Chișinău. MAE recomandă evitarea demonstrațiilor și acțiunilor de protest și respectarea instrucțiunilor primite din partea instituțiilor de asigurare a ordinii publice din țara vecină. Deasemenea, ministerul recomandă urmărirea mass-mediei locale pentru a afla care sunt zonele în care se desfășoară acţiuni de protest, tocmai pentru a le putea evita.