Separatiştii catalani organizează astăzi manifestaţii la Barcelona, în timp ce verdictul contra liderilor mișcării de independență este aşteptat în octombrie. Din 2012 încoace, separatiştii organizează anual, pe 11 septembrie, manifestații de ziua „Diada”, sărbătoarea Cataloniei care comemorează căderea Barcelonei, în 1714, în faţa trupelor regelui Felipe al V-lea. Cu sloganul „Obiectiv – independenţă”, manifestația va începe la orele 17:14, în Piaţa Spaniei din Barcelona. Organizatorii vor ca manifestanţii să formeze o mare stea pe străzile care duc spre Piaţa Spaniei ca un simbol al convergenţei diferitelor curente separatiste spre obiectivul comun al independenţei.